Motto: „A trudi”este verbul pe care un bun traducător literar trebuie să-l aibă mereu în fața ochilor.
Văzând coperta, cititorul este atras de imaginea scriitorului portughez Fernando Pessoa. Deschizând volumul, descoperă impresionat prezentarea autoarei: Micaela Ghițescu a tradus peste 80 de volume din limbile portugheză, spaniolă, franceză, germană și engleză, pentru care a primit numeroase premii și distincții.
Între memorie și uitare este volumul său memorialistic, apărut în anul 2012, la editura Humanitas, în care sunt cuprinse și transcrierile a două interviuri, unul deschizându-l, iar celălalt constituind epilogul lui.
Cititorului i se revelează un volum care documentează nu numai viața în perioada comunistă, supraviețuirea în temnița reală și în afara ei, în temnița ideologiei, ci și munca traducătorului în acea perioadă și în perioada postcomunistă.
Nu există nimic care să compenseze sau să anuleze experiența terifiantă a universului carceral, însă pare că acel rău și cel al umilințelor datorate unei biografii marcate de cei trei ani de închisoare executați fără a avea vreo vină a fost sublimat în remarcabila realizare de a învăța încă o limbă străină și de a aduce în fața cititorilor români literaturile portugheză și braziliană.
Este impresionant cum numeroasele sale traduceri din sfera acestor literaturi au fost rezultatul unei pasiuni pentru limba portugheză ce s-a dezvoltat și a fost hrănită într-o perioadă în care în librării nu existau manuale, gramatici sau dicționare de limba portugheză. Prima gramatică pentru vorbitorii de limba română a fost elaborată chiar de Micaela Ghițescu.
Lectura volumului scoate la iveală o scriere încărcată de emoții, care reînvie oameni dragi dispăruți prematur din viața autoarei și o lume care nu mai există, cu absurdul și limitările ei, din care rămâne bucuria unor întâlniri de suflet. Acea realitate ar putea fi conștientizată de către cei care nu au trăit-o, cu ajutorul acestei mărturii a unei vieți: „L-am avut mereu, pe scaunul de lângă mine, pe tânărul meu, eventual, cititor. […] El este cel care trebuie să știe.”[1]
Astfel, poate fi un volum potrivit pentru tinerii cititori, care doresc să-și contureze mai clar imaginea pe care și-au construit-o despre perioada comunistă și pentru cei care vor să o descopere din multiple perspective. Pentru cei care au trăit în acele timpuri, poate fi o nouă mărturie. În general, lectura poate fi interesantă pentru toți iubitorii de literatură, mai mult sau mai puțin conștienți de rolul traducătorului.
Cititorii de toate vârstele au avut în mână până acum cel puțin un volum tradus de Micaela Ghițescu (există și copii care cunosc romanul Cititorul de peșteră al autorului portughez Rui Zink, chiar dacă nu și numele traducătoarei). În urma lecturii acestui volum de memorii, cu siguranță vom remarca mai des numele traducătorului unei opere din literatura universală, vom aprecia mai mult efortul lui și, deschizând încă una dintre traducerile autoarei cărții, vom ști mai mult despre cine a fost și cum a reușit să le realizeze.
[1] Micaela Ghițescu, Între uitare și memorie, București, Humanitas, 2012, p. 292.
