Romanul acesta conturează o imagine încântătoare a Japoniei din zilele noastre. Acțiunea este lentă și destul de simplă: Rose merge la Kyoto să ia la cunoștință testamentul tatălui ei, pe care nu l-a cunoscut niciodată. Portretul acestuia se conturează pe parcurs din discuțiile cu cei care i-au fost aproape. Fusese un om de afaceri, un mare negustor de artă contemporană, cunoscut în tot orașul, care a reușit de-a lungul vieții să facă avere muncind din greu. Aflată în fața unui trecut care ar fi putut să-i aparțină, Rose este permanent într-o stare de agitație și iritare. Crescută de mamă și bunică, ea a simțit mereu absența tatălui, despre care nu i s-a prea vorbit. Conform planurilor tatălui ei, Rose are parte de un tur ghidat al templelor budiste și grădinilor spectaculoase, în care sacrul se regăsește la tot pasul. Uneori se pierde în visare în fața feluritelor plante sau peisaje, ființa ei pare chiar absorbită total de acestea. Dacă la început simte doar furie în fața trecutului regăsit prea târziu, pe parcurs orașul, templele, grădinile și dragostea reușesc s-o tempereze și, în final, să simtă că renaște. Scrisorile lăsate de tatăl ei o fac să înțeleagă că absența lui nu l-a împiedicat să o iubească.
Lumea în care pătrunde Rose este o abundență de plante. Scrisul este intens și frumos, ca un poem, abuzând de imagini olfactive și vizuale, de natură botanică și, nu de puține ori, de natură culinară. Scurte povești antice japoneze, cu o simbolistică greu de descifrat, preced fiecare capitol al cărții. Sunt pasaje mai greu de pătruns, necesită un efort de atenție și intelectual, sau chiar o anumită dispoziție. Fiecare capitol pare să aibă un anumit sens, nu prea accesibil, dar rămâne totuși o poveste simplă și frumoasă, plasată într-un loc spectaculos.
Rose îl urmă în vestibulul unde magnoliile rivalizau tăcute în pași de dans „entrechat”. Traversară mica grădină care preceda strada. Acolo azaleele își revărsau petalele roz și mov în focuri de artificii înstelate. La picioarele felinarelor din piatră, crini-de-toamnă izbucneau din același mușchi scurt și catifelat care se zărea peste tot; la dreapta, un șir de arțari; la stânga, un zid alb pe care, în crepusculul incipient, pluteau umbrele unui pâlc de bambuși.
Cartea se poate împrumuta de la Secția de împrumut pentru adulți și artă: https://portal.bjc.qulto.ro/ro/record/-/record/BJC1998822
