Film și propagandă în România comunistă, de Gabriel Moisa
Încă de la instaurarea la putere, Partidul Comunist Român a folosit filmul ca armă de propagandă, inițial împotriva fostului regim politic și a nazismului, apoi pentru reinterpretarea trecutului istoric al țării în interesul ideologiei noilor conducători.
Cartea lui Gabriel Moisa surprinde momentele importante de cotitură din istoria cinematografiei românești, de la sovietizarea producțiilor în anii ’50 conform indicațiilor directe ale Moscovei și răspândirea ideologiei comuniste prin intermediul caravanelor cinematografice, la cultul conducătorului Gheorghiu-Dej și a autonomizării față de Moscova după moartea lui Stalin, de la aparenta relaxare din anii ’60, cu apariția unor coproducții, în special franceze, italiene sau americane, la apogeul filmului istoric în epopeea cinematografică românească și a dezvoltării școlii naționale de film. Anii ’70 sunt dedicați intensificării propagandei de partid în direcția creșterii cantității și calității peliculelor cu subiect politic de actualitate, a conturării personajului-erou colectiv, fiind decada în care se remarcă regizorul Sergiu Nicolaescu. În deceniul nouă o atenție deosebită s-a acordat tinenilor și problemelor lor în producții ca „Liceenii” și „Declarație de dragoste”.
„Construirea societății socialiste multilateral dezvoltate, a omului nou și dezvoltarea conștiinței socialiste” în uzine, pe ogoare și în șantierele patriei rămâne paradigma centrală a ultimului deceniu comunist cinematografic marcat de un intens cult al personalității celui mai iubit fiu al poporului, tovarășul Nicolae Ceaușescu.
Cartea poate fi împrumutată de la Sala de artă a bibliotecii:
