JEAN D’ORMESSON (16 iunie 1925 – 5 decembrie 2017)
Motto: Să vă gândiți la mine din când în când. Iar când n-o să mai fiu pe aici, să salutați lumea în locul meu, fiindcă e cea mai grozavă mașină de vărsat lacrimi de sânge și de atins fericirea nebună. […] (Jean d’Ormesson, Ce am făcut)
Anul acesta scriitorul, filozoful, jurnalistul Jean d’Ormesson ar fi împlinit 100 de ani (16 iunie 1925 – 5 decembrie 2017), iar ziua de 5 decembrie marchează momentul despărțirii sale de lume, ale cărei paradoxuri le-a ilustrat în cărțile sale. Din 1973 a devenit membru al Academiei Franceze, după ce anterior primise marele premiu al Academiei pentru romanul Gloria imperiului. A susținut admiterea în Academie a scriitoarei Marguerite Yourcenar, una dintre cele mai importante scriitoare de limbă franceză și prima femeie devenită membră în anul 1980.
Conștient de valoarea altor scriitori, i-a admirat și susținut permanent. Ca un omagiu adus lui Louis Aragon, titlurile unor cărți preiau versuri celebre ale sale, cum este cazul volumelor Ciudată e lumea, până la urmă! (C’est une chose étrange à la fin que le monde!) și Frumoasă a fost această viață. Totuși. (Je dirai malgré tout que cette vie fut belle).
În volumul de eseuri Ciudată e lumea, până la urmă!, autorul își asumă în spirit ludic o perspectivă dublă asupra lumii, cea a creatorului divin și cea a individului. Fascinat de spectacolul lumii, de contradicțiile existenței, autorul mărturisește că Spectacolul lumii îl surprinde, îl farmecă și-l umple de-o exuberanță înfricoșată.[1]Trimiterile livrești condimentează acest spațiu al întrebărilor și al uimirii.
Perspectiva duală este prezentă și în lucrarea autobiografică Frumoasă a fost această viață. Totuși., în care se prezintă pe sine evoluând în această lume și care este construită în forma originală a unui dialog între Eu și Supra-Eu, Eul fiind supus judecății Supra-Eului. Tot aici se manifestă permanent dualitatea colectiv – individual, autorul constatând imixtiunea istoriei mari în istoria personală: istoria lumii continua să se amestece în modesta mea existență.[2]
Autorul nu ezită să-și mărturisească pasiunea pentru lectură: Îmi plăcea mult să citesc. Sau să mă prefac că citesc. Spre deosebire de teatru sau de cinema, care îți impun ritmul lor, în lectură există un stil care e foarte apropiat de visare. […] În loc să citești prostește, consecutiv, cartea care îți e propusă, din contră, te oprești la fiecare rând ca să-i adaugi textului ceva original, de la tine. Ca să îmbogățești exteriorul cu o piele dintr-o contribuție interioară. Ca să amesteci acolo sentimentele și propria ta existență. Ca să îți apropii opera străină care îți e propusă. [3]
Lecturile lui populează și acest spațiu, iar evocarea momentului în care recitarea poemului Lorelei al lui Heinrich Heine, în germană, îl scutește de investigațiile soldaților germani, este grăitoare pentru modul în care literatura poate deveni salvatoare.
Lumea, literatura, cuvintele au reprezentat mistere pe care uneori ni le-a revelat, alteori le-a amplificat. Să ne gândim din când în când la el, să-i răsfoim cărțile, să salutăm lumea în locul lui, încă o dată, și să ne lăsăm surprinși și fermecați de spectacolul ei.
Cărțile se pot împrumuta de la sediul central, Secția de împrumut pentru adulți, etajul 2 est și de la filiala „Traian Brad” Mănăștur.
[1] Jean d’Ormesson, Ciudată e lumea, până la urmă!, trad. din limba franceză de Tania Radu, Baroque Books & Arts, 2015, p. 166.
[2] Jean d’Ormesson, Frumoasă a fost această viață. Totuși., trad. din limba franceză de Eduard Florin Tudor, Baroque Books & Arts, p. 125.
[3] Idem, p. 105.
