„În atelierul lui Aurel Popp: Sculptură, monumente, arhitectură, arte aplicate, design, desen, note”, de Dumitru Păcuraru
„Mereu pregătit să întoarcă lumea artei pe dos, doar pentru a o pune pe un făgaș normal, după o tinerețe așezată, dar o maturitate zvăpăiată, Aurel Popp a sfârșit prin a face figura unui mare artist care a îmbătrânit frumos într-o lume urâtă, dizgrațioasă, pauperizată, neprimitoare.” (D. Păcuraru)
Volumul propus de Dumitru Păcuraru, poet și jurnalist sătmărean, revelează cititorului personalitatea artistică multifațetată a lui Aurel Popp, cunoscut mai ales prin picturile sale. Poate mai puțini sunt însă cei care cunosc activitatea prodigioasă și pasionată a artistului în domeniul sculpturii, privită ca punte de trecere spre arta monumentală, al arhitecturii, ceramicii și al artelor decorative. Structurată pe capitole dedicate fiecăreia dintre aceste ramuri ale artei, cartea ne invită într-un atelier-sanctuar și, în același timp, laborator dedicat experimentelor, „un amestec de meșteșug, magie, tehnică și alchimie”. Monumente de for public din diverse orașe ale țării (București, Sibiu, Timișoara, Lipova, Baia Sprie), proiecte, planuri și schițe pentru case și biserici, ceramică de lux și porțelan produsă în fabrica DAC al cărei director a fost între 1921-1925, proiecte de timbre, schițe de mobilier și frescă, ilustrație de carte, reclame și etichete pentru brânzeturi și unt alcătuiesc un portofoliu artistic impresionant. Dar nu doar opera sa este remarcabilă, ci și personalitatea pe care o descoperim prin jurnalul său de la Baia Sprie, diverse note, însemnări și corespondență cu poeți, scriitori și artiști ai epocii și în ultimul interviu acordat de artist în anul 1959.
Cartea poate fi împrumutată de la Sala de artă a bibliotecii:
Sursă foto: https://carturesti.ro/carte/in-atelierul-lui-aurel-popp-355412620