Scrisoarea pierdută de la Auschwitz, de Anna Ellory

Romanul este clădit prin trei voci: Miriam, evadată dintr-o căsnicie traumatizantă, tatăl ei, Henryk, paralizat la pat și Frieda, personaj absent, adus din trecut în prezent prin intermediul unor scrisori ale ei din lagărele în care a fost deținută.

Este un roman ce cuprinde mai multe teme: viața prizonierilor în lagărele naziste, viața personală a personajelor, căderea Zidului Berlinului, probleme de sănătate mintală. Scrisorile sunt bucăți de puzzle care se așază la locul lor pe măsură ce înaintăm în lectură. Miriam „muncește din greu pentru a dezgropa trecutul. Scoate la lumină cuvinte vechi. Răni vechi.”. Ea este cea care citește scrisorile din lagăr, trăind astfel nu doar drama căsniciei sale, ci și drama femeilor închise. Din aceste scrisori, Miriam descoperă istoria secretă a părinților ei, dar și multe calități ale femeilor din lagăr: unitatea, spiritul de sacrificiu, întrajutorarea, alinarea suferințelor. Scrisorile nu au fost expediate niciodată, ele au fost ascunse cu mare grijă. Menirea lor a fost aceea de a o  ține pe Frieda aproape de realitate, într-un fel să nu-și piardă de tot mințile, speranța și umanitatea. Conținutul lor este dur, greu de citit și de Miriam, dar și de noi.

Însă un roman despre Holocaust nu va fi niciodată o lectură ușoară. Toate acele atrocități ne mișcă sufletul și sunt greu de acceptat. În plus, când nu avem de-a face cu ororile din lagăr, predomină abuzul domestic și problemele de natură psihică, toate acestea făcând să existe prea puțină fericire în acest roman. Dar, acelora care pot face față temelor mai dure, cu siguranță cartea li se potrivește.