José Saramago (16 noiembrie 1922 – 18 iunie 2010)
Motto: ,,… prefer să vorbesc mai degrabă despre viață decât despre literatură, fără să uit că literatura sălășluiește în viață și că vom avea de confruntat întotdeauna ambiția de a face din literatură viață”
(José Saramago, De la statuie la piatră)
Evoluția scriitorului portughez José Saramago este spectaculoasă, de la a nu scrie nimic timp de douăzeci de ani, până la a lucra numai ca scriitor și a ajunge să fie distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1998. Pentru cititorii care au descoperit universul ficțional al lui Saramago, o incursiune în cel al realității sale prilejuiește o redescoperire a autorului, o reîntâlnire cu stilul său și o conștientizare a conexiunilor realitate – ficțiune, viață – literatură. Pentru ceilalți, poate fi o modalitate potrivită de a face cunoștință cu personalitatea acestui scriitor și de a pătrunde în universul creației sale.
„Călătorie prin Portugalia” (Viagem a Portugal, 1981) este rezultatul unei îndelungi explorări a țării sale, în perioada 1979-1980, o scriere fascinantă ca formă și conținut, din ale cărei pagini transpare iubirea pentru oamenii și locurile ce i se dezvăluie treptat călătorului și pentru istoria tăinuită în acele spații, peste care timpul trece uneori insesizabil, alteori neiertător.
Așteptări împlinite sau nu, acumulări de contraste, revelații și fantezii, frumuseți care taie răsuflarea, „profunde șocuri estetice”[1], toate acestea coexistă într-o prezentare oscilând între obiectivitate și precizie și „simple sincerități personale”[2].
Este o carte pentru cei care iubesc cultura portugheză și visează la o călătorie în Portugalia, dar și pentru cei care au călătorit deja în această țară, oferind o perspectivă asupra ei și a oamenilor ei, pusă într-o formă memorabilă de autorul distins cu Premiul Nobel. Astfel, călătoria prin Portugalia a lui Saramago poate fi călătoria oricărui cititor care a văzut sau nu Portugalia. Lectura aduce cu sine transpunerea magică în acel spațiu, în acel timp al călătoriei și în alte timpuri evocate, încât la o primă vizită ai putea avea senzația de reîntoarcere, ai putea simți emoțiile redescoperirii. Aducând istoria la viață cu atâta pasiune, creează iluzia unei întoarceri în timp. Nu în ultimul rând, este o călătorie care invită la o alta, cu noi descoperiri: „Sfârșitul unei călătorii este doar începutul alteia. Trebuie să vezi ce nu a fost văzut, să vezi încă o dată ceea ce ai văzut deja, să vezi în timpul primăverii ceea ce ai văzut vara, să vezi în timpul zilei ceea ce ai văzut noaptea, cu soare acolo unde, atunci când ai fost, cădea ploaia, să vezi lanul cosit, fructul pârguit, piatra care s-a mutat din loc, umbra care aici nu era.”[3]
Continuând explorarea universului realității lui Saramago, inseparabilă de universul scrierilor sale, cititorul se va bucura să descopere în volumul „Fărâme de memorie” momente din copilăria și adolescența scriitorului, amintiri din satul natal, din care se detașează imaginea și influența bunicilor.
„Jurnalul din anul Nobelului” cuprinde preocupările și satisfacțiile scriitorului din acea perioadă, reacții ale cititorilor la unele opere ale sale, toate cuprinse în scrisori, redarea unor articole și interviuri publicate în acel an, dar și reflecții asupra unor aspecte social-politice din Portugalia și consemnarea unor evenimente din Portugalia și din lume, în contextul în care Saramago locuia deja în Spania de câțiva ani. Desigur, se menționează momentul în care scriitorul a primit vestea că este câștigătorul premiului Nobel.
„De la statuie la piatră. Discursurile de la Stockholm” este, așa cum scrie Pilar del Río[4] în prezentarea sa, „o carte locuită, la superlativ, de autor. În ea se află îndoielile și uimirile lui, dezvăluirile lui și deopotrivă satisfacția intimă de a vedea cum opera crește alături de ființa umană, care într-o zi s-a decis să scrie ca să înțeleagă și ca să fie îndrăgită.” Cititorii vor descoperi momentul apropierii tânărului Saramago de literatură datorită manualelor de portugheză de la școala profesională și rolul definitoriu al bibliotecii publice în formarea sa ca om și ca scriitor: „acolo, fără ajutoare sau sfaturi, îndrumat doar de curiozitate și de dorința de a învăța, s-a dezvoltat și s-a format gustul meu pentru lectură.”[5]
Lecturând sau doar răsfoind volumele amintite, cititorului i se vor revela legături vizibile și invizile între cei trei portughezi celebri: Luís de Camões, Fernando Pessoa și José Saramago Rămâne să descopere cum și când a făcut cunoștință Saramago cu poezia lui Pessoa, acele elemente care au condus la scrierea romanului Anul morții lui Ricardo Reis (Ricardo Reis fiind un heteronim al lui Fernando Pessoa), în ce vers celebru al lui Camões își are originea finalul aceluiași roman sau alte moduri în care scriitorii și textele lor comunică prin timp.
Cărțile menționate sunt disponibile la Sediul central, Secția împrumut pentru adulți, etajul 2 est.
Călătorul a călătorit prin țara sa. Asta înseamnă că a călătorit prin sine însuși, prin cultura care l-a format și îl formează, înseamnă că a fost, timp de multe săptămâni, o oglindă reflectând imaginile exterioare, un geam transparent străbătut de lumini și umbre, o placă sensibilă care a înregistrat în timpul trecerii și al transformării impresiile, glasurile, murmurarea necontenită a unui popor.
[1] José Saramago, Călătorie prin Portugalia, Iași, Polirom, 2011, p. 191.
[2] Ibidem, p. 290.
[3] José Saramago, Călătorie prin Portugalia, Iași, Polirom, 2011, p. 473.
[4] Pilar del Río a fost soția scriitorului, a tradus în spaniolă unele dintre operele sale, iar în prezent conduce Fundația José Saramago.
[5] José Saramago, De la statuie la piatră, Iași, Polirom, 2017, p. 115.
Sursa foto José Saramago: autor necunoscut, Wikimedia Commons
