La drum cu Montaigne: cum să incluzi jocul, interacțiunea și digitalul în valorificarea patrimoniului cultural

16/12/2024

Biblioteca municipală din Bordeaux se mândrește cu una dintre cele mai bogate și prestigioase colecții patrimoniale din Franța, cuprinzând aproximativ 500.000 de documente, dintre care manuscrise și arhive datând din secolul VIII, tipărituri din secolele XV-XX, cărți realizate de artiști, ziare și reviste, partituri muzicale și un fond iconografic.

Noutatea privind modalitățile de valorificare a fondului de patrimoniu o constituie perspectiva patrimoniului itinerant, punerea în lumină a acestuia în afara zidurilor bibliotecii, astfel încât să se obțină o creștere a impactului asupra comunității comparativ cu realizarea tradițională de expoziții și prezentări în incinta bibliotecii. În anul 2018, în cadrul bibliotecii municipale din Bordeaux a fost inaugurat un serviciu de bibliotecă mobilă inedit – un chioșc de lectură itinerant, numit bibliambule, devenit un punct de atracție pentru locuitorii orașului Bordeaux și, desigur, pentru turiști. O altă modalitate de creștere a vizibilității și a gradului de accesibilitate a documentelor de patrimoniu este digitizarea. În anul 2015 a început procesul de digitizare masivă a fondurilor patrimoniale ale bibliotecii municipale din Bordeaux și a fost înființată biblioteca digitală Séléné, care a devenit unul dintre cele mai vaste depozite de documente digitale din Franța (peste 50.000 de documente).

Unul dintre actualele obiective ale bibliotecii municipale din Bordeaux, conform Proiectului cultural, științific, educativ și social (PCSES) stabilit pentru perioada 2022-2026, este popularizarea, accesibilizarea și redescoperirea operei și bibliotecii marelui scriitor umanist Michel de Montaigne, autor emblematic pentru orașul Bordeaux, dar și pentru moștenirea culturală națională și mondială, prin diferite forme de mediere – ludice, interactive, artistice și digitale. În acest sens, biblioteca își propune să atragă înspre fondul Montaigne noi categorii de public, astfel încât cunoașterea acestuia să nu fie destinată exclusiv elevilor, studenților, profesorilor și publicului specializat, ci să acopere categorii mai largi de utilizatori, contribuind astfel la dezvoltarea culturală a întregii comunități.

Piesa de rezistență a fondului Montaigne o constituie un exemplar original al ediției din 1588 a Eseurilor, unicul care cuprinde însemnările de mână ale autorului, revizuirile și adnotările ilustrului filosof fiind destinate unei viitoare reeditări, nefinalizate însă în timpul vieții acestuia. Raritatea și valoarea culturală neprețuită a exemplarului, recunoscut sub titulatura „Exemplarul din Bordeaux”, au condus la înscrierea sa, în anul 2023, în registrul Memoria Lumii al UNESCO.

Opera lui Montaigne a fost adusă în atenția comunității bordeleze, prin manifestări și evenimente, încă din anul 2016, când s-a realizat, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Franței, digitizarea integrală a Exemplarului din Bordeaux, care poate fi răsfoit gratuit atât pe pagina bibliotecii digitale Séléné, cât și pe Gallica (biblioteca digitală a BnF). Evenimentul Montaigne superstar (20 septembrie-17 decembrie 2016) a avut ca scop familiarizarea publicului, în special a copiilor și adolescenților, cu personalitatea și activitatea literară a lui Montaigne, printr-o serie de expoziții, animații, jocuri de rol, vizite în costume de epocă, lecturi muzicale, cafenele literare și ateliere de bodypainting. De asemenea, începând din 2016, biblioteca municipală din Bordeaux le propune utilizatorilor o experiență care îmbină elemente ale biografiei lui Montaigne cu istoria locală și farmecul arhitecturii urbane de secol XVI: un raliu în nouă etape prin puncte importante ale orașului Bordeaux (înscris în patrimoniul cultural mondial UNESCO), străbătând străzi și piețe și vizitând palate, biserici și monumente.

Mergând mai departe pe urmele lui Montaigne, bibliotecarii din cadrul serviciului Patrimoniu al bibliotecii municipale din Bordeaux, în parteneriat cu Ludocom, au imaginat un joc de societate pornind de la jurnalul de călătorie al lui Montaigne (1580-1581), care retrasează voiajul său în șa prin țări europene precum Franța, Germania, Elveția și Italia. Intitulat Voyages avec Montaigne, jocul alcătuit din 110 cărți ilustrate mizează pe interacțiune și descoperire culturală, dezvoltând inteligența vizual-spațială, capacitatea de reflecție, gândirea strategică și cultura generală (istorie, geografie, gastronomie, filosofie) a tuturor jucătorilor de peste 8 ani. Pentru a afla regulile jocului, vă invităm să vizionați tutorialul de pe pagina editurii Ludocom: https://www.ludocom-editions.com/video-regles-de-voyages-avec-montaigne/.

În cadrul proiectului BNR2, Bibliotecă Digitală de Referință, este prevăzută crearea unui site și a unei experiențe interactive în 3D care să permită imersiunea în diferite tablouri ilustrând cariera lui Montaigne. Totodată, în colaborare cu Musée d’Aquitaine, va fi inițiat un proiect ludic de tip 3D centrat pe opera lui Montaigne.

Vă invităm să accesați pagina bibliotecii digitale Séléné, https://selene.bordeaux.fr/accueil, pentru a răsfoi celebrul Exemplar din Bordeaux și a vă antrena printr-o serie de jocuri digitale inteligente, creative și distractive.

Între timp, vă oferim drept inspirație un cunoscut aforism despre care puțini știu că îi aparține lui Montaigne: „Și dacă viața-i trecătoare, să-i presărăm în cale trandafiri”.

Acest articol a rezultat în urma proiectului „Noi direcții de educație în bibliotecă-NewEduLib” 2023-1-RO01-KA122-ADU-000130051, proiect finanţat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Nici Uniunea Europeană, nici ANPCDEFP nu pot fi nu pot fi trase la răspundere pentru acestea.”